În 27 și 29 martie 2024, Opera Națională București invită publicul la spectacolele cu opera "Tosca" de Giacomo Puccini, prima reprezentație fiind dedicată baritonului Eduard Tumagian care a parăsit această lume în 11 februarie. Din distribuția spectacolelor fac parte tenorul Ștefan Pop în rolul Mario Cavaradossi, soprana Iulia Isaev - Floria Tosca și baritonul Ionuț Pascu - Scarpia, cel care ne-a oferit amănunte în interviul care urmează:

Domnule Ionuț Pascu, îmi spuneați că deja ați avut două repetiții. Cum se desfășoară acestea, cum este relația cu partenerii de scenă, orchestra, dirijorul?

Da, este adevărat. Avem în desfășurare repetițiile. În anul Puccini, bineînțeles, suntem cu toții entuziasmați să reușim acest proiect. Tosca presupune un raport scenic foarte bine coagulat între parteneri fiindcă, așa cum bine știm, verismul presupune trăiri sincere și cât se poate de naturale. Este vorba despre situații neplăcute, dar pe care noi trebuie să le arătăm publicului într-o formă cât de realistă se poate. Deja am trecut și de o repetiție generală care s-a dovedit a fi fluentă și lipsită de probleme tehnice, deci pornim cu speranță, mergem mai departe. Am doi parteneri de scenă cu care deja am mai cântat, nu ne suntem străini unii altora, ceea ce este un punct important pentru noi.

Veți interpreta rolul Scarpia. Mi-ați spus că este prima dată când interpretați în această regie semnată Mario de Carlo. Cum vi se pare regia în acest spectacol?

Ar fi multe de zis dacă este s-o luăm așa, în detaliu, asta ca părere personală, dar cum bine știm noi trebuie să ne supunem unei viziuni regizorale, dar sunt sigur că așa cum mi-a fost prezentată această versiune voi găsi soluții prin care să îmi aduc și personalitatea proprie în această interpretare. Este o variantă clasică, așa cu o știm dintotdeauna, cu perucă de epocă pentru Scarpia, costume de epocă, din nou, un plus aș spune pentru o producție din an Puccini. Este o producție dinamică din care avem de urmărit exact ce a vrut Puccini și ne permite regia. Nu sunt probleme de poziționare pe scenă. Una peste alta, regia este permisivă și în varianta aceasta clasică cred că este potrivit ca și concept pentru o aniversare Puccini.

Îl vedeți pe Scarpia într-o montare mai nouă, mai contemporană?

Sigur! Fiind vorba despre verism, putem transpune un asemenea personaj în contemporaneitate. Personajele negative, cum bine știm, n-au încetat să existe, așa că avem chiar și la ce personalități poate chiar politice să ne raportăm atunci când vine vorba de abuzul de putere, deja cred că am spus tot.

Primul spectacol, din 27 martie, îi este dedicat lui Eduard Tumagian care de curând a părăsit această lume. Ce înseamnă pentru dumneavoastră Eduard Tumagian?

Este greu de descris în câteva cuvinte raportul pe care, de 15 ani încoace, l-am avut cu Eduard Tumagian. A fost o veste care m-a marcat. În primul rând, a fost un prieten și o personalitate complexă, pe care cu generozitate a împărtășit-o tuturor care au dorit să îi fie aproape. Va stărui cu siguranță în sufletul meu. A fost mare bariton internațional. Pentru mine personal a fost prima voce de bariton de care cu adevărat m-am îndrăgostit. Atunci când aveam 16 ani, am ascultat un disc și mi-am dorit în momentul acela să ajung vreodată să mă apropii, ce puțin, de acel timbru care corespundea viziunii mele ideale de ce înseamnă voce de bariton. Momentul întâlnirii noastre, în 2009 deja, la Opera Națională București, când a venit și cu generozitatea de care vă spuneam ne-a împărtășit pentru producția nouă de Evgheni Oneghin, în regia lui Ion Caramitru, din cunoștințele sale și ne-a șlefuit pe fiecare în parte. După aceea, am rămas într-o relație strânsă. Așa a arătat că și dânsul m-a apreciat, dar îi plăcea să avem discuții pe teme culturale, chiar și extra muzicale, dar în domeniul muzical dânsul era un erudit. Sper să pot să mă ridic la nivelul acestei comemorări, fiindcă până la urmă toți se vor gândi la mine în rolul Scarpia, în acest context, ca urmaș, sper, demn al maestrului Eduard Tumagian.

Aș vrea să ne dezvăluiți câteva momente din următoarele proiecte din agenda dumneavoastră. Văd că aveți în luna aprilie două spectacole cu Oedipe în foarte apreciata producție a lui Stefano Poda și, la Opera din Israel, Dialogul Carmelitelor.

Cânt și în Rigoletto, la Tel Aviv. Între timp, că am ajuns în țară, am fost solicitat și la Iași și la Constanța pentru Nabucco și Rigoletto. Sper că toate vor decurge normal și vom ajunge în următoarea stagiune cu forțe proaspete și sper să ne vedem în aceste proiecte deja stabilite.

Sunteți deja într-un punct al carierei dumneavoastră. Ce roluri vă doriți să abordați în continuare?

Totuși rămânem la mâna destinului, așa cum ne arată și Oedipe până la urmă. Eu mi-aș dori să ajung, să intru și în zona Wozzeck și Alban Berg, această zonă mai specială, vreau să descopăr cât mai multă muzică românească. Este un deziderat pe care îl desfășor practic. Acum muncesc la niște orchestrații ale unor piese camerale, dar care prezintă un potențial extraordinar muzical și coloristic. Sper să reușesc acest proiect chiar anul acesta. Este vorba de 125 de ani de la nașterea compozitoarei Mansi Barberis. Vorbim de 150 de ani de la nașterea compozitorului Alfonso Castaldi, fără de care nu aveam o școală românească de compoziție, puțini știu. Probabil, mi-a insuflat și maestrul Eduard Tumagian această dorință de a descoperi lucruri care cu timpul încep să fie acoperite de umbră. Mi-am făcut cumva din asta un scop artistic, fiindcă îmi aduc contribuția și sper să fie de lungă durată pentru dezvoltarea culturii românești și aducerea ei mai aproape de public. Știm foarte bine ce a reprezentat perioada de dinainte de revoluție, la nivel de cenzură și sub nume despre care unii știu, alții nu știu că au fost cenzurați, chiar dacă valoarea este indiscutabilă. Vă mai spun un nume, Nicolae Brânzeu, un mare compozitor. Nu vreau decât să înceapă lumea să caute informații, să se întrebe. Centenarul Mariana Dumitrescu de anul acesta, nu am auzit încă vorbindu-se despre el, o incredibilă personalitate de rar rafinament pe ale cărei versuri cei mai mari compozitori români au scris sute de lieduri.