Ați susținut în 20 martie un concert în memoria organistului, compozitorului, dirijorului și mentorului dumneavoastră, Michael Rădulescu. Se împlinesc trei luni de la moartea sa. În egală măsură, putem considera acest concert afiliat Zilei Muzicii Vechi, întotdeauna aniversată în 21 martie la nivel mondial?

Da, sigur. De fapt, concertul are și titlul De ziua lui Bach, concert care a devenit deja tradiție la Universitatea Națională de Muzică și nu se putea un prilej mai bun și mai potrivit pentru a-l omagia pe profesorul Michael Rădulescu, o personalitate cu totul remarcabilă. Am avut șansa să am o bursă șase ani la rând la Academia Bach din Elveția, înrtr-un oraș numit Porrentruy, în zona franceză și în felul acesta l-am cunoscut în mod nemijlocit pe cel care a fost un organist de talie mondială și cum ați spus, compozitor, dirijor, dar și un pedagog foarte important. El s-a născut în 1943 în România și a studiat cu Victor Bicherich la orgă și cu Mihail Jora la compoziție. Provine dintr-o familie de muzicieni. Tatăl lui, Nicoale Rădulescu a fost clavecinist la Filarmonica "George Enescu". Mama sa de origine germană a fost cântăreață. Prin anii '60 a plecat la un curs la Salzburg, după aceea și-a continuat studiile la Viena, unde a studiat dirijat cu Hans Swarowsky și orgă cu Anton Heiller și deja, ca tânăr, în anii '60, o cronică din Italia spunea că este un interpret de mare clasă, a cărui maturitate contrastează cu vârsta lui foarte fragedă. A fost specialist în muzica lui Bach pe care îl considera (într-un interviu din anii '90) "momentul Bach", pentru că orizontala și verticala sunt în acest moment la fel de importante, adică elementul polifonic, contrapunctul, liniaritatea au aceeași pondere cu armonia verticală. Acesta este un moment unic în istoria muzicii care nu se va mai repeta.

Da, Michael Rădulescu a înregistrat integrala lucrărilor pentru orgă, finalizată în 2004, a dirijat toate oratoriile sale, Missa în si minor, cele mai importante Cantate, Arta fugii, Ofranda muzicală. Puteți să ne conturați un profil al manierei sale de a descifra și interpreta această uriașă moștenire muzicală?

Deși Academia era de orgă, deci cursanții eram cu toții organiști, după o zi întreagă de cursuri, seara aveau loc repetiții în care organiștii, fie cântau în cor, fie cântau la orgă, făceau continuo. Am avut și eu șansa să cânt sub bagheta domniei sale în Oratoriul de Crăciun, să fac continuo la orgă. De ce? Fiindcă considera acele două laturi, genul laic și genul sacru la Bach absolut de nedespărțit. Chiar prin modul în care ne explica toată simbolica ce se regăsește în opera lui Bach, ajungeai de fapt la concluzia că muzica sa laică este tot sacră, fiindcă toate aceste motive circulă și la nivelul muzicii laice. El era un foarte bun cunoscător și al limbilor vechi. De altfel a și compus pe texte de Michelangelo și Dante, dar cursul îl ținea în patru limbi. Vorbea în germană, în franceză, în italiană, pentru că Elveția înseamnă și așa ceva, și mai spunea câte ceva și în engleză, deoarece de foarte multe ori erau cursanți din Canada sau Japonia. Ce era extraordinar, și de aceea vreau să insist asupra laturii sale de erudiție este că în fiecare limbă spunea altceva, deoarece se adresa unui spațiu cultural tipic pentru acea limbă. Am avut șansa să pot să notez afirmațiile sale în diferite alte limbi, iar ceilalți colegi de foarte multe ori mă întrebau dacă a zis ceva nou în altă limbă decât cea pe care o știau.

Care ar fi fondul de bază al pedagogiei sale la nivel muzical?

Aceasta a contat enorm pentru mine și a fost o călăuză în toată cariera mea, întrucât eu consider învățământul artistic foarte dificil. Nu poți să-i spui unui student "fă ca mine" sau "fă astfel", în nici un caz. Atunci înseamnă să îi strivești personalitatea, devine un imitator și cel mai important este ca el să-și găsească, să-și regăsească propria muzicalitate și propriul drum. El spunea - se poate face așa, se poate face altfel, cutare spune așa, altcineva spune altfel. Ne asculta, după care foarte modest spunea: "cu permisiunea dumneavoastră o să vă cânt și eu această lucrare" și bineînțeles că acel moment era mai important decât orice cuvânt. A fost o călăuză permanentă, în sensul de a-i învăța pe studenți să pescuiască, nu să le ofere pește. A fost un remarcabil compozitor, a compus și muzică de cameră și muzică de cameră cu voce. A compus misse, a compus pentru orgă foarte multe lucrări. În muzica domniei sale vedem mai ales influențe din Hindemith, Ligeti, Messiaen, mai puțin din Bach, deci era mai mult teoretician și interpret în muzica lui Bach, iar în muzica pe care a compus-o, sigur că privea spre marii compozitori ai secolului XX.

Chiar doream să vă întreb, care dintre aceste componente - organist, compozitor, dirijor, profesor au predominat în cariera sa?

Este foarte greu de spus. Pentru mine în mod special m-a influențat în calitate de pedagog, foarte mult în calitate de organist, enorm în calitate de dirijor. Ce doream să remarc, este acest echilibru pe care îl avea între erudiție și prospețimea interpretării. Cred că este foarte important, fiindcă o erudiție foarte vastă poate să dăuneze într-o oarecare măsură și să facă așa încât interpretul să fie ceva mai uscat, mai puțin proaspăt, mai puțin viu, ori el reușea să îmbine și să creeze un echilibru între aceste două elemente, momentul în care ești interpret, cum spunea și Daniel Barenboim - trebuie practic să uiți tot ce ai învățat când ești pe scenă și să fii ca și când atunci cânți pentru prima dată acea lucrare și o descoperi. Să-ți păstrezi această curiozitate, ingenuitate și imprevizibilitate, de ce să n-o spunem.

Cum ați caracteriza personalitatea acestui maestru care s-a adresat în cea mai mare parte a carierei sale, într-o mai mare măsură publicului occidental și ca atare este atât de puțin cunoscut în România, dincolo de erudiție.

Din păcate nu a mai revenit în țară. M-am bucurat să întâlnesc cunoștințe mai în vârstă care au reușit să-l asculte la Ateneu și mi-au povestit - pentru că aceasta înseamnă mai mult decât ceea ce citești - cum venea ca un tânăr pe scenă și cânta absolut pe dinafară. Avea un singur carnețel în care își nota registrația de la orgă, pentru că aceasta este oarecum mai greu de ținut minte, deci probabil că erudiția a urmat acestui temperament de interpret. Nu pot să spun decât că era o persoană foarte modestă și modestia era cu atât mai remarcabilă cu cât erudiția era remarcabilă. De pildă, atunci când un cursant venea cu niște idei mai puțin muzicale, mai puțin potrivite, era extrem de fin în remarci, sigur ironic și spunea cu mare modestie: "nu este potrivită această idee", uneori fiind idei care trebuiau respinse poate mult mai vehement, dar nu avea nevoie de așa ceva. Reușea să te convingă fără să impună absolut nimic. Erai pus în fața unui tablou pe care nu-l puteai nega, nu-l puteai refuza, deci absolut remarcabil. În ceea ce privește modul în care Bach și-a încifrat mesajele, ne-a făcut să descoperim, să citim printre rânduri, lucruri cu totul și cu totul remarcabile, aproape de necrezut. Am mai spus în repetate rânduri că dacă nu ar fi fost muzician, ar fi fost precis un foarte mare matematician. Este vorba despre Bach. Sau măcar un mare maestru de șah. Este vorba de aceeași îmbinare între o rațiune sclipitoare, deși foarte ascuțită și o sensibilitate cu totul ieșită din comun.

Este notat pe site-ul Bach Cantatas: "Pentru Michael Rădulescu muzica are în primul rând o natură spirituală și religioasă".

Da. Cum vă spuneam, ajungeai să fii convins că, de fapt muzica laică în cazul lui Bach, nu este laică. De altfel, în tot ceea ce se purta la vremea aceea nu exista copyright, se purta să îți schimbi destinația lucrărilor, să-ți autocopiezi lucrările, să le dai o altă destinație. Bach niciodată nu a laicizat o muzică sacră, nu a transformat-o într-o cantată laică sau într-o altă lucrare laică. Întotdeauna influențele și îmbogățirile au fost dinspre laic înspre sacru. Aceasta arată foarte clar că întreaga lui viață și creație a stat sub semnul divinității.

Atunci poate ar trebui tradusă și în limba română cartea sa pe tema Missei în si minor și a două dintre Patimile compuse de Bach, publicată în anul 2013. Ar fi un demers absolut necesar.

Foarte multe ar trebui traduse în limba română, începând cu Nikolaus Harnoncourt și cu o mulțime de mari muzicieni care au schimbat cursul muzicii la sfârșitul secolului XX, fără îndoială.

Ce pagini ar fi mai relevante pentru audiția noastră?

Aș propune două Corale de Bach pe care Michael Rădulescu le-a înregistrat. M-am bucurat că există aceste înregistrări chiar pe orga de la Porrentruy, este un instrument excepțional, o copie după o orgă Silbermann, dar construită în anii '80, care este de o sensibilitate, de o frumusețe... și îți oferă niște posibilități...astfel încât orga funcționa 24 de ore din 24. Era bătaie să prindem o oră de studiu noaptea. Aveai noroc dacă se întâmpla acest lucru de la 0.00 la 1.00 sau de la 5.00 la 6.00. Era mai greu între 2.00 și 3.00, dar era la fel de aglomerată și în timpul nopții, pentru că practic instrumentul te învăța cum să-l abordezi, te învăța cum să îl atingi, această atingere despre care vorbesc foarte multe tratate din epocă - "L'Art de toucher le clavecin" de Couperin, sau faptul că Toccata vine de la toccare, care înseamnă a atinge instrumentul ca să-l faci să sune. Această atingere ne-a făcut să auzim mai mult decât auzeam înainte de a lucra cu profesorul Rădulescu, pentru că mereu ne vorbea despre aerul orgii care sigur că se aseamănă foarte mult cu vântul (adierea) Sfântului Spirit, Sfântului Duh și el nu trebuie bruscat, ci trebuie condus către tuburile sonore ale orgii. Insista asupra acestei atingeri care trebuie să fie extrem de fină și controlată. Aceasta oferă expresivitatea unei orgi, sigur unei orgi de calitate excepțională. Orga este de Jürgen Ahrend, un foarte important constructor german de orgi, care a mers în Germania și a copiat, nu numai dimensiunile exacte și materialele exacte, ci și spiritul lui Gottfried Silbermann, într-o orgă cu totul și cu totul remarcabilă.

Înțeleg că era orga favorită.

Ne povestea despre instrumentele pe care le-a avut Bach la dispoziție și mai ales ceea ce și-ar fi dorit, fiindcă știm din scrisorile lui și din recenziile pe care le făcea, el era de fapt mult mai vestit în calitate de organist decât în calitate de compozitor - e greu să credem acest lucru, și era foarte des chemat să facă recepția unei orgi restaurate sau nou construite, să facă un referat despre ce ar trebui modificat, ce ar trebui îmbunătățit în acel instrument și în felul acesta ne putem forma o idee destul de completă despre ceea ce însemna idealul instrumentului pentru Bach. Este foarte greu de găsit o singură orgă care să cuprindă, să îmbrățișeze întregul ideal pe care îl avea Bach. Este în mod evident că el a depășit granițele instrumentului muzical. Instrumentul este clar că transcende creația lui Bach și avem foarte clar acest lucru în "Arta fugii", ultima lui lucrare, în care nici n-a mai precizat instrumentul. Este una din orgile favorite ale lui Michael Rădulescu (orga de la Porrentruy) și aceasta arată foarte clar și de ce a imprimat pe această orgă, pagini din creația lui Bach.